Ouăle lui Tarzan
Regizorul Alexandru Solomon a transpus pe ecran o realitate actuală dezolantă, în care ies la iveală o utopie istorică despre un experiment sovietic controversat, al cărui scop era crearea soldatului perfect, o prăpastie între generaţii inversată, diferită faţă de cea despre care se vorbeşte adesea în Occident, precum şi urmele adânci pe care le poate lăsa un război în amintirea unei naţiuni. Totuşi, a precizat regizorul, filmul nu este nicidecum un demers istoric. Într-o manieră extrem de detaşată, care proiectează abrupt spectatorul în mijlocul unei situaţii menite să sensibilizeze sau să revolte, Solomon radiografiază un loc macabru al istoriei şi oamenii unei naţiuni uitate, care au o specificitate bizară, greu de descris în cuvinte. Axarea pe umanitate şi pe istorie este dublată de prezenţa maimuţelor, subiecţi ai unor experimente şi studii care par să-şi fi pierdut baza raţională, argumentarea. Altfel spus, mare parte din finalitatea cercetărilor de la Institutul din Sukhumi, dominat la nivelul personalului de femei, s-a dizolvat, dar fascinaţia celor care lucrează acolo încă există.
Ouale lui Tarzan – Trailer Oficial – https://www.youtube.com/
Prețul unui bilet este de 5 Ron.
Bilete online pe www.ccs-sv.ro / www.biletesuceava.ro sau de la Sediul Casei de Cultură a Studenților (lânga auto Albina, str. Zorilor, nr. 6) luni-vineri, 9:00 – 18:30