Afis USV NY Blackout

Pacha Man x Cristi Minculescu & Valter& Boro

Când spui Cristi Minculescu (voce), Valter Popa (chitară) şi Doru Borobeică (bass), ai în față întreaga istorie a rock-ului românesc, ai în față pe trei dintre cei mai iubiți artişti români, fără să aibă nevoie de vreo altă prezentare. Lor li s-a alăturat în 2017, providențial, Mihai Dumitrescu, la tobe.
Cristi Minculescu, Valter& Boro sunt cei care fac ca spiritul “Iris” să existe, indiferent de numele pe care îl poartă. Floare de Iris, Strada ta, Baby, Somn bizar sunt melodii ce ne-au fost tuturor imn și care vor continua sa fie auzite doar din vocile, corzile și emoțiile celor ce le-au compus. Trupa Cristi Minculescu, Valter& Boro a început în forță anul 2019, animată de o victorie importantă în drumul spre redobândirea numelui “Iris” și perspectiva palpabilă a faptului că dreptatea este pe cale de a fi făcută.
Pe 01 august s-a lansat “Unde inima mea bate”- Pacha Man x Cristi Minculescu & Valter& Boro, strigătul unei națiuni aflate în război cu ea însăși, povestea celor plecați peste hotare, pentru care nu soarta este de condamnat, ci indiferența celor care au permis ca atâtea familii să fie destrămate de distanță și nevoi. Artiștii și-au împrumutat glasurile celor care luptă să se facă auziți, care încă vor să se întoarcă acasă, într-un loc care nu le-a făcut mereu bine, dar pe care speră să îl schimbe măcar puțin, pentru viitorul copiilor.

[showseats id=139]