COsmic Ia Bilet Portret 4 Martie 2025

COSMIC #15

Planetariul din Suceava, al treilea din ţară în ordinea deschiderii, a fost inaugurat în anul 1982, fiind si astazi al treilea cel mai mare din România în ceea ce priveşte capacitatea sălii (79 de locuri), cât şi diametrul cupolei (10 m), pe care aparatul SkyMaster ZKP2 proiectează aproximativ 6000 de corpuri cerești.

Dintotdeauna, oamenii au fost fascinați de cer.
Asta i-a făcut să dezvolte o strânsă legătură cu ceea ce se află deasupra lor, cu ceea ce nu pot cuprinde sau înțelege în totalitate.
Spațiul acesta infinit a determinat mitologie, folclor, religie, astrologie, știință, artă.
Până acum, puțin peste 550 de oameni au călătorit în spațiu și numai 12 au pășit pe suprafața Lunii.
Pe 17 iunie 1994, astronautul american Charles Duke, membru al echipajului spațial Apollo 16, al 10-lea om care a pășit pe Lună, a vizitat Planetariul din Suceava.

Suportul de text pe care spectacolul COSMIC a fost construit este o înlănțuire de poezii sau fragmente de poezii, scrise de liceeni ai Colegiului Național Petru Rareş din Suceava, membri ai Clubului de poezie ‘Light of Ink’, coordonat de profesorul Gheorghe Cirstian.
Textele descriu peisajul emoțional cotidian, compunând într-o cheie intimă și sensibilă un discurs introspectiv și romantic, de o profundă umanitate.

Spectacolul își propune să ridice întrebări despre ordinea din haos și despre haosul din ordine. O incursiune mai ales auditivă, despre liniștea și neliniștea din noi, dominată vizual de atmosfera cosmică din Planetariu.

Distribuția spectacolului: Luminiţa Andruh, Gabriela Opria, Ioana Stempel.

Cezar Lesanu, operatorul proiecțiilor, este muzeograf al Observatorului Astronomic și doctorand la USV.

Cosmin Panaite, actor la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava si regizor, este initiatorul si coordonatorul acestui proiect, realizat de Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava și Casa de Cultură a Studenţilor Suceava, în parteneriat cu Clubul de Poezie Light of Ink de la Colegiul Național Petru Rareș Suceava.
_________________

Sala Planetariu a Observatorului Astronomic USV
4 martie 2025, ora 19.00

Biletele se pot achiziționa astfel:
* online, de pe www.iabilet.ro
* de la sediul Casei de Cultură a Studenţilor, str. Zorilor, nr. 6 (lângă Auto Albina), de luni până vineri, între orele 9-17
* de la Observatorul Astronomic USV, incepand ora 18.00, doar în ziua spectacolului, în limita locurilor disponibile.

Preţul unui bilet întreg este de 20 de lei, iar preţul unui bilet pentru elevi, studenţi şi pensionari este de 10 lei.

Accesul publicului în sala Planetariu a Observatorului USV se va face începând cu ora 18.55; după începerea spectacolului, accesul în sală nu mai este permis.

Teatrul Studenţesc Fabulinus, fondat în 2011, este trupa de teatru a Universităţii „Ştefan cel Mare” şi a Casei de Cultură a Studenţilor Suceava.