813421740 1707166201414015 3558653884937822592 N

CONCERT F-CHARM & OILE NEGRE

CONCERT F-CHARM & OILE NEGRE, PE ESPLANADA USV

Debutul noului an universitar este marcat la Suceava printr-un concert în aer liber. Casa de Cultură a Studenților organizează, pe 28 septembrie, un spectacol susținut de F-Charm & Oile Negre. Evenimentul începe la ora 19:00 și va avea loc pe esplanada Corpului A al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

În deschiderea concertului va urca pe scenă trupa The Friends, iar apoi publicul îl va putea asculta live pe F-Charm, artist și producător cunoscut în special pentru activitatea sa din zona rap. Concertul face parte din seria manifestărilor dedicate deschiderii anului universitar 2026-2027. Organizatorii îi invită la eveniment pe studenți, membrii comunității academice și pe toți sucevenii care vor să sărbătorească împreună începutul unui nou an universitar.